mansarda literară

Gheorghi Gospodinov: „N-am încetat niciodată să scriu poezie”

Poet, prozator și dramaturg, Gheorghi Gospodinov este unul dintre cei mai traduși autori bulgari de după 1989. În opinia lui Claudiu Komartin, Gospodinov „a avut în vremurile recente o influență majoră în literatura țării sale, comparabilă probabil doar cu cea exercitată la noi, dintre optzeciști, de Mircea Cărtărescu, iar dintre nouăzeciști, de Cristian Popescu și, poate, până nu demult de către Ioan Es. Pop.”

Înainte să inventez căderea, o antologie a poemelor autorului bulgar, recent apărută la Casa de editură Max Blecher, mi-a prilejuit un scurt interviu cu Gh. Gospodinov, în cele ce urmează:


Dana Pătrănoiu: Ați trecut de la poezie la proză. Vă simțiți mai în elementul dumneavoastră scriind proză? Vă definește mai mult proza? Simțiți cumva că ați trădat poezia?

Gheorghi Gospodinov: Nicidecum. Simt că aduc, pe furiș, poezia în proză. Nu este greu să-ți dai seama de asta, citindu-mi romanele. Nu am încetat niciodată să scriu poezie. Una dintre ultimele mele creații este o carte de poezie.

Pentru mine, poezia este cea mai importantă școală a unei limbi. Și e simplu să faci diferența între un roman scris de un poet și unul scris de un romancier „profesionist”. Primul este compus din propoziții – propoziție cu propoziție. Și fiecare cuvânt contează. Pe de altă parte, cele mai multe poeme ale mele spun câte o poveste.

D.P.: Scrieți o poezie „biografistă”, potrivit criticilor. V-aș întreba care sunt temele dumneavoastră de interes, sursele de inspirație? Ce vă stimulează ca poet?

Gheorghi Gospodinov: Copilăria rămâne una dintre sursele mele constante de inspirație, mă fascinează abilitatea copilului de a combina cotidianul cu sublimul, îmi place să scriu despre acest melanj. Limba este un alt subiect, apoi gâzele, după-amiezile, istorioarele mele personale. Amestec amintirile cu dorințele, așa cum spunea T. S. Eliot.

D.P.: Pentru cititorii mai puțin familiarizați cu literatura bulgară, ne puteți spune, în câteva cuvinte, care este matricea stilistică în care v-ați format poezia, „temelia” culturală, termenii de referință ai operei dvs.?

Gheorghi Gospodinov: M-am născut în 1968. Cu toții știm că anul în care ne-am născut ne marchează pentru tot restul vieții. În Bulgaria, anul nașterii mele a arătat complet diferit față de anul 1968 în Europa. Nu au avut loc revolte, mișcări de tineret, eram cu toții foarte liniștiți. De aceea, atât în poezia, cât și în proza mea, scriu despre lucruri care nu s-au întâmplat niciodată, meditez asupra a tot ce ne-am putut dori cândva în viață (ceea ce poate fi valabil atât pentru o persoană, cât și pentru întreaga națiune). Pe scurt – vorbesc despre cât de importante sunt lucrurile care nu s-au întâmplat niciodată, lucrurile nepetrecute. Și care, uneori, durează și ne influențează pentru totdeauna.

De asemenea, monumentalismul vremurilor comuniste mi-a format creația, într-un fel, ca anti-monumentală – este mai fațetată (precum ochiul unei muște), mai fragilă. Iar lucrurile despre care îmi place să scriu sunt perisabile și volatile.

O altă sursă importantă a scrisului meu este povestirea orală, mă inspiră poveștile pe care le-am auzit de la bunici. Ca să conchid, îmi trag seva literară de la bunica mea. Și de la Borges.

Gheorghi Gospodinov | Credit foto: Phelia Barouh

D.P.: Ce particularități ați încercat să dați liricii dumneavoastră? Ce elemente de noutate ați încercat să aduceți în poezia dvs.?

Gheorghi Gospodinov: Nimic altceva decât vechea (demodata) credință că poezia, literatura în general, poate atenua dezamăgirea din lume, poate da vieții un rost, o semnificație nouă, și ne poate aduce o anumită alinare.

D.P.: Aleg un vers din poemul Despre invenție, care dă și titlul volumului antologic apărut în România: „Înainte să inventez căderea mortală”. Ne puteți spune mai multe despre această „cădere”?

Gheorghi Gospodinov: Nu, nu pot și nu vreau să spun mai multe. 🙂 Poeziile noastre știu mai multe decât noi.

D.P.: Un ciclu de poeme se intitulează Toamnă globală, aveți și un poem cu acest titlul. Ce semnificație are toamna pentru dumneavoastră?

Gheorghi Gospodinov: Îmi place toamna, îmi plac după-amiezile de toamnă… Ora trei după-amiaza din zilele lunii octombrie are ceva magic.

Dar, desigur, Toamna globală este și despre altceva. Senzația mea (și nu doar a mea) este că suntem în după-amiaza lumii și începe, încet-încet, să se întunece. Toamna globală este, de asemenea, titlul unuia dintre capitolele din romanul meu, Fizica tristeții. În ultimii ani, „tristețea” a pus stăpânire pe întreaga lume. Tristețea globală în toamna globală.

D.P.: Ați devenit cunoscut în toată lumea cu ficțiunea Natural Novel, tradusă în 21 de limbi, și, în special, cu romanul Fizica tristeții. V-aș întreba cum a fost receptată poezia dumneavoastră în afara granițelor Bulgariei?

Gheorghi Gospodinov: Așa cum am spus la început, ambele romane sunt pline de poezie de „contrabandă”. În mod ironic, poate că acesta este modul în care se poate vinde poezia – deghizată în roman. Pentru că, după cum știți, niciun editor nu va opta pentru o carte de poezie în locul unui roman. Dar nu mă plâng. Selecții din poemele mele sunt publicate în Germania, Polonia, Republica Cehă, Macedonia, Portugalia și în unele antologii din Marea Britanie și SUA, iar acum și în România, datorită lui Claudiu Komartin și Lorei Nenkovska.

(Gheorghi Gospodinov, Înainte să inventez căderea, Casa de editură Max Blecher, Colecția „Hors collection”, 2019, 118 pagini, traducere de Claudiu Komartin și Lora Nenkovska)


Bildungsroman

Și a învățat să meargă,
și a învățat să vorbească,
și a învățat să citească,
să se sărute cu limba,
să se îndrăgostească, să se despartă
și să se îndrăgostească din nou,
să-și crească copiii,
să-și îngrijească via,
să prefacă strugurii în vin,
să repare robinetul acasă,
să îmbătrânească blând,
să meșterească figuri din lemn,
să plângă pe ascuns în baie,
să joace șah după-amiaza cu ceilalți bătrâni,
să stea la soare,
să meargă în cârje.
……….
A învățat atât de multe
și acum pleacă
pregătit pentru ceva
ce noi nu cunoaștem

Despre invenție

Femeia a fost cea care a inventat trubadurul
O voi spune din nou:
Ea l-a inventat pe inventator

Gaustin din Arles, secolul XII

E vremea să mă inventez, căci altfel
cine altcineva o va face?
Țigăncile care trebuiau să-mi aducă laude
au plecat –
asemenea gânduri mă-ndeamnă să mă grăbesc.

Tot ce trebuie să faci e să inventezi o femeie,
de restul – de bărbat – o să aibă ea grijă.

Așa că iat-o, pasiunea ei îmi inventează
corpul de bărbat,
îmi inventează cele două mâini,
greoaie, neîndemânatice,
îmi inventează plămânii,
alveolele una câte una,
gâfâitul,
îmi inventează partea gigantică
(așa o creează ea – gigantică).

Ce viziune! Ce imaginație!

Așa că iată-mă, viu, de-abia creat, desăvârșit,
atrăgător în felul meu,
o vârstă bună, seducător,
înainte să inventez căderea mortală.
Pentru că finalurile trebuie să fie triste.
Și frumoase.

Așa că inventez eu unul:
cum ar fi mai bine, să mor între degetele unei
școlărițe de nota zece,
în timp ce-mi mâzgălește cu nepăsare pe ceva
numele,
sau să mor de mâna mea?
N-ar fi mai bine să nu mor deloc,

căci altfel cine mă va reinventa?


Material în exclusivitate, protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: