Site icon mansarda literară

„contact” (Andrei Mocuța) | lectură în dialog

Andrei Mocuța (n. 12.01.1985, Arad) este profesor de limba engleză și franceză și doctor în filologie, cu teza Portret al artistului in absentia. J. D. Salinger: o monografie. Scrie proză și poezie. A participat la Salon du livre Paris, dar și la proiecte literare desfășurate la Barcelona, Padova, Trieste, Podgorica și Balcic. Între titlurile semnate de Andrei Mocuța se numără: volumul de proză scurtă Superman vs. Salinger (editura Paralela 45, 2018), nominalizat la premiul Tânărul scriitor al anului 2018, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori, traducerea volumului de poeme Ilustrata din Chinatown, de Richard Brautigan (editura Paralela 45, 2018), volumul de poezie Portret al artistului după moarte (editura Universității de Vest, Timișoara, 2020) și recenta colecție de poeme Contact, apărută în 2022 la editura Casa de pariuri literare.


Dana Pătrănoiu: Proaspăt publicat la Casa de pariuri literare, volumul de poeme Contact se deschide cu un motto din Solaris (Stanislav Lem) „Ceea ce ne mână nu este câtuși de puțin să cucerim Cosmosul, ci doar să extindem Pământul la limitele acestuia”, care plasează lectorul pe orbita dorită de autor, îi indică o cheie „corectă” de lectură. De altfel, Contact este și titlul unui roman SF semnat de Carl Sagan și ecranizat în 1997, în regia lui Robert Zemeckis. Cum ai receptat acest nou ciclu de poeme? Cât de bine închegat în jurul temei propuse îți pare?


Romeo Aurelian Ilie: Într-adevăr, o „manevră” poetică surprinzătoare și inedită. Nu îl știam pe Andrei Mocuța mare amator de S.F., deși, având în vedere volumul de proză scurtă Superman vs Salinger (Paralela 45, 2018), s-ar zice că a dat ceva semne până acum. De altfel, și în volumul-hibrid Biblioteca Brautigan (CDPL, 2021), sunt referințe destul de generoase la literatura S.F. Deși, din punctul meu de vedere, tematica S.F. nu este în acest volum decât un decor, sau dacă vrei, un tipar, în sensul că el se folosește cumva de această structură, de mici jocuri imagistice din sfera S.F., pentru a-și îmbrăca în haine noi, vechile sale teme poetice: singurătatea, iubirea, atașamentul față de familie și în special dorul de tatăl său, poetul Gheorghe Mocuța, trecut la cele veșnice nu cu mult timp în urmă, dragostea pentru cultură și bineînțeles, mica sa plăcere vinovată, devotamentul microbistic față de echipa de fotbal Borussia Dortmund. Cu toate acestea, volumul este unul cât se poate de bine sudat. Andrei Mocuța reușește să-și mențină tema auto-impusă de la început până la final – și nu doar prin înșiruirea unor ani din viitor în titlurile poemelor, ci imprimând fiecărui poem o anume savoare science-fiction.


D.P.: O ieșire în cosmos ca o ieșire din sine, din cotidian („e atât de plăcut să nu ai repere / să nu știi pe ce stradă te afli / nici în ce oraș / sau parte din lume /…/” – 2059), fără posibilitatea unei teleportări înapoi, parcă. Ce viziune, ce priveliște de ansamblu ne propune Andrei Mocuța, dacă este să pivotăm în jurul ideii de evadare într-un spațiu extra-pământean?


Romeo Aurelian Ilie: Într-adevăr, putem considera tema ieșirii în cosmos ca o metaforă a ieșirii din sine, pentru a analiza, la rece, ceea ce se întâmplă. Și se întâmplă că poetul vede că oamenii nu mai știu parcă să relaționeze între ei – într-un adevărat flagel al însingurării colective -, fiecare izolându-se în bula sa, mai mult sau mai puțin interioară. Mi se pare că aproape fiecare poem este un strigăt de disperare, izbucnit dintr-o singurătate prea zgomotoasă (îl citez aici, aproape involuntar, pe Bohumil Hrabal). Deși poemele vorbesc aproape doar despre sine și despre singurătatea autorului, acesta amendează, în fond, însingurarea fiecăruia dintre noi, a tuturor, încercând să atragă atenția asupra efectelor nocive ale unei singurătăți totale prelungite.


D.P.: Contact vorbește nu despre o întâlnire (de gradul 3 sau nu), ci parcă despre o augmentare a memoriei și extindere a propriilor simțuri către alții/ceilalți, într-un spațiu virtual din care nu lipsește nici tristețea, nici singurătatea, care „poate mistui mai puternic / decât frica de moarte / dacă n-ai amintiri dragi de care să te agăți” („2046”). Ce poți adăuga aici?


Romeo Aurelian Ilie: Nu aș avea ceva de adăugat, ci doar de confirmat. Și mie mi se pare că avem de a face cu o augumentare, nu atât a memoriei, întrucât mie întregul volum mi se pare scris la un fel de prezent continuu, la timpul conștiinței, care nu are dimensiuni temporale, însă cu siguranță una a simțurilor, a sentimentelor, a traumelor. Și da, cu riscul de a mă repeta, o spun din nou, deși fluxul poetic nu pare altceva decât un jurnal de astronaut (ceea ce presupune o intimitate absolută), nimic nu este doar despre sine și, mai ales, doar pentru sine, ci dimpotrivă, fiecare poem este adresat celuilalt/celorlalți. Poate cel mai elocvent exemplu este cel mai scurt poem din volum – și anume 2034: „Alo?”. Noi suntem destinatarii reflecțiilor intime ale poetului, nimic nu poate fi mai clar de-atât.


D.P.: Titlurile poemelor sunt ani – dintr-un viitor nu foarte îndepărtat -, volumul începând cu „2025” și încheindu-se cu „2070”. Ce ar însemna toți acești ani, ce semnificații ficționale le-ai putea atașa sau ce corespondențe biografice le descoperi? Sunt borne reprezentative, momente de cotitură sau rezultatele unei selecții aleatorii?


Romeo Aurelian Ilie: Sincer să fiu, nu m-am gândit inițial să caut vreo semnificație anume acestor ani, ci i-am văzut mai curând ca parte din acel decor/cadru despre care vorbeam mai devreme. Într-adevăr, mă gândesc acum că poate, nu întâmplător, acest viitor nu este atât de îndepărtat. Ar fi putut foarte bine să înceapă numărătoarea anilor cu 3000. Sau 3873. Sau 7005. 🙂 Cred însă că, implicând un viitor apropiat, autorul ne invită să rămânem cu picioarele pe pământ, să reflectăm mai atent asupra realității în care trăim – și care s-ar putea prelungi până în acest timp nu atât de îndepărtat.


D.P.: Au trecut doi ani de la apariția volumului Portret al artistului după moarte, închinat amintirii lui Gheorghe Mocuța, tatăl autorului. Cred că putem vorbi despre o continuitate (sau reverberație) a figurii paterne în recentul Contact, nu?


Romeo Aurelian Ilie: Cu siguranță. Și sunt convins că figura tatălui va rămâne prezentă, mult timp de acum, în scrierile lui Andrei Mocuța. Depinde doar de el dacă va încerca o altă abordare de fiecare dată. Dar așa cum îl știu, din cărțile sale anterioare, sunt sigur că va reuși să ducă mai departe memoria tătălui său, fără a-și obosi sau plictisi cititorii și fără a cădea în patetism sau redundanță. Apropo de tema aceasta, aș pune Portret al artisului după moarte, alături de Recviem vesel pentru tata a lui Radu Paraschivescu. Și asta în primul rând pentru că și unul, și celălalt reușesc să vorbească despre tații lor fără a stârni lacrimi, ci, dimpotrivă, zâmbete. Ceea ce este mare lucru.


D.P.: Discursul poetic primește, pe alocuri, inserturi în italice, semnalizate astfel ca voci străine de cea a autorului. Dacă anumite fragmente par a consemna jurnalier nașterea autorului, în „2040”, Mocuța scrie „m-am rugat să mai trăiesc zece ani / Dumnezeu mi-a oferit / 16 // ce altceva aș putea să mai cer?”, iar în „2063” inserează „uite iubitule / sunt / un semn de carte”. Ce poți spune despre aceste voci, cum crezi că se integrează în mesajul de ansamblu al volumului?


Romeo Aurelian Ilie: Eu le-am văzut ca fiind voci ale părinților și ale unor terțe persoane, ce revin cumva în memoria poetului, poate în acele momente în care, singur fiind printre stele, le simte mai abitir lipsa. De integrat, se integrează foarte bine, contribuie din plin la difuzarea mesajului principal al volumului. Interesant este că poetul reușește să le înglobeze în acest scenariu S.F., de exemplu în poemul „2027”: „mă înregistrez într-o serie de holograme/ una în care fac predicții despre viitorul îndepărtat/ alta în care citesc însemnările mamei/ din anul nașterii mele”.


D.P.: Îți propun să încheiem acest dialog, citând două dintre poemele noastre preferate din volum. Eu aleg anul „2030”:


„din când în când recepționez mesaje
bizare prin stația de comunicare
din care nu pricep
o iotă

multe dintre ele sunt sunete stridente
sau onomatopee stranii
dar și dialecte galactice
destul de apropiate urechii umane

dacă stau bine și mă gândesc
m-am regăsit în împrejurări asemănătoare
și pe Pământ
unde nimeni nu înțelege cu adevărat
ce vor
ceilalți să spună”


Romeo Aurelian Ilie: Foarte frumos poemul ales de tine. Eu optez pentru poemul „2046”, pe care și tu l-ai amintit mai devreme, întrucât mi se pare că surprinde foarte bine atât tema centrală, cât și atmosfera generală a volumului:


„singurătatea te poate mistui mai puternic
decât frica de moarte
dacă n-ai amintiri dragi de care să te agăți
cum ar fi întrebarea unui puști
din clasa a treia
venită de nicăieri în mijlocul orei
de engleză:

Teacher
dacă men înseamnă oameni și car mașină
atunci mătușa Carmen e Transformer?”


Romeo Aurelian Ilie (n. 27 februarie 1988) este absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Ovidius din Constanța și al unui master în teologie la Universitatea din București. Din anul 2008, publică poezii, cronici de carte și eseuri literare în diverse reviste culturale, printre care Helis (Slobozia), Convorbiri literare (Iași), Timpul (Iași/ Chișinău), Tribuna (Cluj-Napoca), Urmuz și Revista Nouă (Câmpina), Dunărea de Jos și Axis Libri (Galați), Actualitatea literară (Lugoj), Poesis International (București), Dilema Veche (ediția online), Fragmented Voices (Cehia), A Too Powerful Word (Serbia), New York Magazine (S.U.A.), Kametsa (Peru). Grupaje de versuri i-au fost traduse în limbile engleză, spaniolă, italiană și ebraică. De asemenea, publică articole de teologie în revistele Bărăganul Ortodox și Almanahul Bisericesc al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor (Slobozia).
În anul 2018, a debutat cu volumul de poeme Patruzeci și unu. Eu, surdo-mutul (Editura Tracus Arte), în urma câștigării premiului „1, 2, 3 și” în cadrul Premiului Național pentru Debut în Poezie „Traian T. Coșovei”, ediția 2017.


Material în exclusivitate, protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Exit mobile version